JU JUTSU

JU JUTSU


"Elemente din istoria artelor martiale" - de Sensei Gheorghe COJOCARU

Artele martiale, "arte ale razboiului", isi au radacinile in India. De aici ele s-au raspandit in toata Asia, si nu numai atat. La principiile artelor martiale fiecare cultura si-a adus contributia, astfel incat fiecare popor si-a dezvoltat un anumit stil.

Prima tara in care au patruns, China, au cunoscut o adevarata inflorire, dezvoltand o multitudine de stiluri si scoli (stiluri interne: Qiqong, Tai Chi Chuan, Hising-i, Pakua; stiluri externe: alte peste trei sute).

Arte martiale: chinezesti - Wu-Shu, Qi Qong, Tai Chi Chuan, Pakua; vietnameze - Viet Vo Dao, Qwan Ki Do; coreene - Tang So Do, Tae Kwon Do; tailandeze - Muay Thai; japoneze - Sumo, JU JUTSU, Nin Jutsu, si stiluri mai noi - Karate-Do (cu diverse scoli); Judo si Ai Ki Do (provenind din JU JUTSU).

Ju in traducere din japoneza inseamna suplu, bland. Jutsu inseamna arta. Ju Jutsu se poate traduce prin "Arta blanda" sau "Arta supletei", arta de a-l face bland pe adversar.

Ju Jutsu - una dintre cele mai vechi arte martiale japoneze, isi are radacini in Sumo si influente din Shaolin Tsu Kempo, a fost practicata de catre samurai (casta razboinica din Japonia), acestia putand sa se apere cu mana goala in fata adversarilor, chiar daca acestia erau inarmati. In pofida statutului lor de luptatori, pe langa artele martiale, samuraii scriau haiku-uri (poezie japoneza), pictau, caligrafiau, studiau tehnica ceaiului, completandu-si astfel pregatirea fizica cu o pregatire spirituala, pentru formarea unei personalitati complete, in care onoarea este pusa inaintea propriei vieti, avind ca dicton: Banzai-Harakiri (victorie sau moarte).

Ju Jutsu este o arta martiala in care se folosesc tehnici articulare, strangulari, contorsionari, proiectari, fixari, aruncari, tehnici de lovire cu diverse segmente ale corpului, tehnici de lovire si actionare asupra punctelor vitale.

Din Ju Jutsu, prin extragerea tehnicilor de lovire si a altor tehnici periculoase,

Jigoro Kano

a fondat JUDO-ul in care se folosesc tehnicile de aruncare, proiectare, fixari si strangulari.

 

Morihei Ueshiba

a fondat AIKIDO in care practicantul foloseste tehnicile articulare, chei, proiectari. Atat in Judo, cat si in Aikido se pastreaza principiile din Ju Jutsu fundamentate pe ideea de a folosi cat mai putin forta proprie si de a folosi forta adversarului impotriva acestuia.

Ju Jutsu, are ca principii:

• Ocolire, nu cedare; 
• Reactii sistematice, reflexe fulgeratoare;
• Folosirea eficacitatii maxime.

In Romania Ju Jutsu a fost introdus in anii '20 de catre un membru al Consulatului Japoniei din Bucuresti care a predat cateva luni Ju Jutsu si Judo. Primii practicanti de Ju Jutsu au fost Emilian Teaca si Dumitru Carapancea. Totusi, initiatorul, promotorul si fondatorul miscarii moderne de Ju Jutsu din Romania a fost Shihan Alois GURSKI (7 dan Ju-Jutsu, 5 dan Judo, 5 dan Karate), fiind de asemenea membru fondator al Federatiei Romane de Arte Martiale, al Ligii Romane de Ju-Jutsu si membru al Federatiei Romane de Judo.

Cateva dintre cele mai vechi centuri negre: Shihan Florentin MARINESCU, Gheorghe NISTOR, Dan ALEXANDRESCU, Teo MANTALUTA, Liviu GRAUR, Gheorghe GOIAN, Nicolae ILIE (1), Tudor STANCIU, Robert MANOLE, Maria MOLDOVEANU, Catalin GEORGESCU, Nicolae ILIE (2), Radu ZIMBILSCHI, Gheorghe COJOCARU.

In prezent, in Ju-Jutsu exista competitii nationale si internationale. Competitiile de Ju-Jutsu au doua parti componente: sistemul fighting (masculin, feminin) si sistemul duo demonstrativ (feminin, masculin, mixt).
Fighting-ul este competitia de lupta in care sportivii sunt obligati sa puncteze in cele trei faze ale luptei: loviturile cu bratele si picioarele (la cap sunt permise numai loviturile circulare), proiectari (tehnici articulare si strangulari inclusiv, fara a forta coloana sau articulatiile in miscare) si tehnici la sol (fixari, chei, strangulari). Daca adversarul bate in momentul in care este actionat cu o tehnica, atunci pierde trei puncte. Castiga cel care acumuleaza puncte in toate cele trei faze ale luptei.
In sistemul Duo Demonstrativ sunt patru serii de cate cinci atacuri, fiecare echipa fiind obligata sa execute aparari impotriva a trei atacuri in fiecare serie.
Pana in anul 2001, sistemul competitional din Romania a fost la fightig full-contact, iar la demonstrativ echipele erau obligate sa execute minim 8-10 tehnici de aparare impotriva atacurilor cu sau fara arme, 2-3 serii (pentru departajare, fara a repeta tehnicile).


Despre JU JUTSU cu Maestrul HISAMITSU MIMURODO

"Dupa definitia populara cea mai raspandita in Japonia, Ju jutsu ar fi un lung drum (michi) de parcurs pentru a atinge prima fericire a vietii aici, jos, de-a lungul multiplelor lupte, care inseamna a face fata obstacolelor.

In primul rand razboinicul trebuie sa invete sa-si apere corpul impotriva tuturor dusmanilor, fara a face uz de arme, cu scopul de a-si fortifica spiritul.

Cand te afli intr-o situatie periculoasa, in fata cu raufacatori de exemplu, se poate intotdeauna sa-ti pastrezi sangele rece gratie a ceea ce ne place sa numim "stapanire de sine". Ori, asta nu se dobandeste decat prin antrenamentul corpului si al spiritului. Se poate, convenabil, sa ai avantajul probabilitatii de a iesi victorios cu o persoana neinitiata. In plus, trebuie sa fii pus in masura nu doar sa neutralizezi un adversar, ci in egala masura, sa-l readuci pe drumul cel bun, dupa ce i-ai oprit dorinta de a distruge si dupa ce l-ai facut sa-si inteleaga greseala.

Acesta este cazul ideal, unul dintre principiile fundamentale ale Ju jutsu-lui antic japonez cu toata filozofia care decurge si care nu poate fi inteleasa decat de oameni exceptional dotati, care convin cu acest fapt.

Totodata nu trebuie sa ne inselam asupra acestei inalte notiuni de intelepciune si trebuie sa acceptam sa trecem peste toate etapele fizice pe care le implica, fara a sari peste vreuna.

Zelul in Ju jutsu nu rimeaza cu reusita. Antrenamentele trebuie urmarite cu asiduitate si perseverenta, trebuind ca sfaturile maestrilor sa fie acceptate chiar daca ele nu sunt conforme cu ideile noastre preconcepute, trebuie urmate regimuri uneori excesive si trebuie sa fii fidel angajamentelor luate la plecarea pe aceasta cale.

Ju jutsu este o disciplina martiala atat dura cat si supla."

Maestrul HISAMITSU MIMURODO
(text reprodus din cartea "Ju-jutsu antic japonez" - de Roland J. Maroteaux, 1998)

Top